RUCODEM Uniunea Română a Producătorilor de Cosmetice și Detergenț subliniază faptul că siguranța consumatorilor este prioritatea primordială pentru industria detergenților. Produsele de curățat și întreținere sunt supuse unei legislații riguroase și unor controale stricte pentru a putea oferi zilnic, în mod sigur, beneficiile lor către milioanele de consumatori. Înainte ca aceste produse să ajungă în magazine la dispoziția consumatorilor, în stadiul de cercetare și dezvoltare, se realizează evaluări complete privind siguranța lor.

Odată plasate pe piață, siguranța produselor și satisfacția consumatorilor continuă să fie monitorizate constant de către producători. Un detergent trebuie să îndeplinească multe cerințe tehnice pentru a răspunde deplin nevoilor consumatorilor, și aceasta explică de ce diferite substanțe sunt utilizate în astfel de produse.

Companiile din industria detergenților au dovezi care asigura că produsele lor sunt sigure atât pentru oameni cât și pentru mediu. Ampla legislație a Uniunii Europene referitoare la ingrediente, cum ar fi Regulamentul privind Înregistrarea, Evaluarea și Autorizarea Chimicalelor – REACH, precum și cea specifică detergenților stau la baza acestei abordări. Regulamentul Detergenților (CE) 648/2004, act legislativ european aplicabil în mod egal în toate Statele Membre ale UE, prevede ca surfactanții utilizați în detergenți să fie biodegradabili. De asemenea, prevede și limitarea continutului de fosfati şi a compușilor de fosfor utilizați în detergenți – începând cu iunie 2013 pentru detergenții de rufe pentru consumatori și, la o dată ce va fi confirmată în 2014 de Raportul Comisiei Europene, pentru detergenții de vase pentru mașini automate de spălat vase pentru consumatori.

Industria lucrează continuu pentru a aduce îmbunătățiri în ceea ce privește utilizarea unor ingrediente mai sigure în detergenți. În cadrul proiectului HERA – Human and Environmental Risk Assessment (www.heraproject.com) – evaluările privind riscul pentru oameni și mediu au indicat că LAS şi SLS sunt sigure pentru sănătatea umană şi pentru mediu. În plus, LAS a fost revizuit amplu, la nivelul UE, în contextul Regulamentului Detergenților.

În general, implicarea faptului că produsele adresate consumatorilor nu sunt sigure doar pentru că unele ingrediente prezente în concentrații foarte mici sunt clasificate ca periculoase, induce în eroare. Ca și în cazul altor produse chimice utilizate în gospodării, este important pentru consumatori să citească și să urmeze instrucțiunile privind utilizarea sigură prezentate pe etichetele produselor.

Sursa: www.rucodem.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*